A fi "plus unu" din "50% plus unu"

Ca parte a limesului extins al civilizaţiei occidentale, te-ai trezit educat în spiritul unei singure ideologii văzută ca unică modalitate viabilă de organizare a umanităţii: democraţia. Ţi se spune că orice nu este democraţie este totalitarism şi orice este totalitarism te va strivi sub o cizmă imaginară. Şi te va durea, invariabil, cum i-a durut pe ruşi comunismul dar, mai ales, pe evrei nazismul. Că germanii nu prea au avut de ce să se plângă, lor le-a fost destul de bine. 

Ţi se spune că tu contezi. Că 50% plus unu dintre oameni decid. Astfel, tu simţi că poţi face diferenţa. Eşti special. Eşti deosebit, eşti un mic rege. Sigur, împarţi puterea asta inimaginabilă cu milioanele de concetăţeni ai tăi. Sigur, fiecare se crede special. Dar tu eşti doar în propriul tău cap, nu în al celorlalţi, iar asta ţi-e suficient. Şi atâta timp cât ai decis cine va fi cel care vă va forţa pe toţi să fiţi egali între voi, în timp ce el va fi superior, dar cu acordul tău, te bucuri de puterea pe care o ai şi pe care o crezi fără margini. 

Ţi se spune că este greşit să desconsideri anumite categorii de oameni sau anumiţi indivizi. Nu te împiedică nimeni să urăşti germanii pentru crimele de război ale bunicilor lor. Ai auzit de "antigermanism"? Nici eu, în sensul atât de personal în care există "rasism", "homofobie", "antisemitism" etc. Un pumn în gura unui alb constituie faptă mai puţin gravă ca un pumn în faţa unui negru. De ce? Pentru că cel pe care doar ce l-ai ales să nu-ţi mai fie egal deja şi-a intrat în atribuţie şi gândeşte în locul tău, deci ştie mai bine ca tine şi ce simţi. Ştie că eşti un golan dacă loveşti un alb, dar, dacă loveşti un negru, eşti un golan rasist, ceea ce este mult, mult mai grav.

Ţi se spune că oamenii sunt, cu toţii egali. Iar dacă nu sunt, trebuie să li se dea impulsuri pentru a deveni egali. Nu îndrăzneşti să conteşti existenţa unui semidoct într-o universitate. El n-are dreptul? În mod normal, are dreptul de a participa la un proces de selecţie echitabil, în urma căruia să fie sau nu acceptat. Dar pe alesul tău îl doare inima dacă ştacheta este sus. Nu pot sări peste ea destul de mulţi oameni, iar ei se vor simţi discriminaţi. Selecţia rămâne, dar devine doar o formalitate pur birocratică şi ţine cont de orice în afară de capacităţile candidaţilor. Societatea democratică are nevoie de mulţi oameni speciali. Societatea democratică va face din fiecare om un vârf de munte. Vor fi atât de multe vârfuri de munte pe metru pătrat, încât peisajul va deveni unul de câmpie. O câmpie cu suprafaţa aflată în nori, dar o câmpie. Atunci, te întreb, unde se mai vede splendoarea şi măreţia muntelui? Poate alesul tău o ştie şi pentru tine.

În final, dragul meu "plus unu", dă-mi voie să te întreb dacă, atunci când simţi că alesul nu mai face lucrul pentru care-l plăteşti şi îl apostrofezi public, este nevoie de acordul a 50% plus unu dintre jandarmi ca să fii ologit pentru subversivitatea ta. Dacă îţi ucide cineva familia, vei aştepta tu ca 50% plus unu din toţi judecătorii să fie de acord cu pedepsirea vinovatului? Dar ce-ar fi dacă ar trebui ca întreaga societate democratică să fie consultată pentru excluderea unui membru deviant? Laşi pe mâna mea pedepsirea criminalului tău? Sigur că nu, dragul meu! Pentru că eu nu sunt calificat s-o fac. Judecătorul este. Dar tu, dacă eşti singurul care înţelege cu adevărat abuzurile la care este supus şi, singur, ieşi în stradă să-ţi admolestezi conducătorul, ce vei păţi? Vezi? Legitimitatea calificării superioare funcţionează doar când o are omul statului, nu şeful statului, adică poporul, a cărui celulă eşti tu. Dar sună bine, în teorie, democraţia care te face special şi atât de convins de strălucirea ta, încât nu observi că nu mai eşti vârf de munte, ci fir de praf în câmpia despre care ţi-am vorbit mai devreme. Fii bucuros în continuare!

"Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele" (George Orwell, Ferma animalelor)