duminică, 12 iulie 2015

8 Motive pentru care anexarea Moldovei e o prostie

Nu ştiu ce i-a apucat pe români, ruso-români şi tătari în ultimele zile, dar cred că s-au îmbătat tare de tot de când băutura din Basarabia se dă cu 200 de lei (sau cât o mai costa un paşaport) reducere. N-a trecut o lună de când s-a dat liber la trecutul Prutului cu buletinul că au şi apărut mii de aşa-zişi unionişti, de te întrebi sub ce piatră au stat până acum. Just, lipitori cu "Basarabia pământ românesc" umplu tramvaiele şi ruinele în mod constant din '93 încoace. Dar aţi văzut voi pe cineva lipindu-le? Nici eu. Şi încă o chestie: "Basarabia e România", citim pe toate gardurile. Dar despre basarabeni nu spune nimeni că sunt români. Nici măcar Noua Dreaptă nu crede asta? Sau încă e în doliu după condamnarea unui lider de-al ei pentru nişte pornografie cu minori? Să vede, dară, de ce trâmbiţata unire cu Basarabia este o idee mai proastă şi decât acordarea de autonomie Ţinutului Secuiesc. Şi, înainte de a enunţa motivele, să stabilim o treabă: ţărişoara aia se numeşte Republica Moldova, pentru că Basarabia e altă treabăă pe care palida noastră mişcare skin-head n-are curaj s-o ceară, iar unirea e anexare, pentru că nou formata ţară nu se va numi Cnezatul Româno Moldovenesc, ci România. La fel cum Germania s-a numit Germania după Anschluss.

1. Moldova e o ţară independentă care îşi face propria ei politică externă. Sigur, ruşii trag de ei într-o parte şi UE în cealaltă (mai uşurel trage UE, că nu prea are ce face cu Republica Moldova), dar dacă ar fi vrut să fie anexaţi de România, s-ar fi mişcat la căderea URSS, n-ar fi aşteptat să treacă 23 de ani, tim în care au reuşit să devină cea mai africană ţară europeană.

2. Moldovenii de peste Prut nu au ţară. Ei nu se duc în ţară când pleacă de la huzurul din România, ei se duc în Republică. Folosesc un termen politic şi impersonal, pentru că ţara lor, patria lor în adevăratul sens al cuvântului e, de fapt, cam toată Rusia, de pe unde i-a adus Stalin când a vrut să scape de români de acolo.

3. Moldovenii nu sunt români decât într-o proporţie mică. Nici măcar occidentali nu sunt. Ei vorbesc rusa la fel cum vorbim noi engleza. Şi asta e de înţeles pentru ăia care s-au născut în URSS, dar sunt al naibii de mulţi moldoveni născuţi după căderea Uniunii Sovietice care n-au nicio scuză. Ei au învăţat rusa din dragoste pentru Rusia. Şi să nu spună că e din cauza media. Media româneşti nu sunt în germană, dar unii dintre noi pot să vorbească foarte bine germana, că aşa au ales ei.

4. Aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, pe această uşă din dos pe care o constituie anexarea de către România, înseamnă adăugarea de taxe greu de suportat pentru cetăţeanul moldovean, care are o leafă cu care abia poate să-şi cumpere ţigările care şi-aşa că-s de 10 ori mai ieftine acolo decât aici. Iar românii care se bucură că se va da liber la băutura ieftină a moldovenilor sunt oribil de proşti. Accizele vor fi aceleaşi petru Chişinău ca şi cele practicate în Bucureşti sau Însurăţei.

5. Ne este de ajuns că ne învecinăm cu ungurii, duşmani istorici ai românilor din motive idioate, dar încă funcţionale pentru unii dintre reprezentanţii ambelor etnii. Acum vrem să avem vecini alţi inamici, recte comuniştii? Voi ştiţi că Transnistria are un Soviet Suprem şi un KGB care fix aşa se numeşte? Şi, culmea, face parte din Republica Moldova, chiar dacă teritoriul ăla nu a făcut vreodată parte din vreun stat român, fie el Moldova sau România. Dacia nu a fost stat şi nu a fost român, aviz dacopaţilor.

6. Anexarea Republicii Moldova de către România este dezideratul unor mişcări de extremă dreaptă, cu caracter fascistoid şi cu garduri de fier pe steag. Eu, unul, sunt împotriva legii cretine care interzice mişcările astea. Sunt frumoase, fără ele n-ar avea oamenii cu ceva minte pe cine să contrazică. Dar proaspăt anexata Moldovă ar ajunge terenul de joacă al unor neolegionari teocraţi şi periculoşi care ar sădi seminţele unor fundamentalisme nocive stabilităţii sociale, pentru că, dacă-i anexăm, trebuie să-i şi îndoctrinăm.

7. România n-are bani să-şi văruiască propriile spitale. Da, facem catedrale şi moschei ca să nu plouă cu pucioasă din nicio direcţie peste noi când or ajunge zeii să existe, dar, în principiu, suntem săraci lipiţi. Moldovenii sunt, pe hârtie, asistaţi sociali de meserie. Bineînţeles că nu există moldovean sărac, pentru că ei ştiu să fure şi ştiu să primească bani din afară, unde le muncesc neamurile. Dar faptul că ei n-au maşini mai proaste decât BMW seria 3 nu-i opreşte din a încerca să paraziteze statul pentru şi mai multe ajutoare. De unde să li le dăm? Dăm Catedrala la fier vechi?

8. Anexarea Moldovei ridică probleme destul de complicate. Dacă o alipim României pentru că i-a aparţinut cândva, ce facem cu Bugeacul (care de fapt e adevărata Basarabie din documentele vechi), cu Bucovina (bucată de pământ mult mai românească decât profund rusificata Moldovă) sau Cadrilaterul (unde, vara, proporţia de români pe cap de străin e mult mai mare ca în Republica Moldova)? Pornim război cu Ucraina ucraineană, Ucraina rusească şi Bulgaria? De ce e mai preţioasă bucata aia stearpă de peste Prut decât o zonă turistică?

Toată inflamaţia patriotardă care a cuprins o serie de spirite slăbuţe de pe ambele maluri ale Prutului este un balon de săpun. Argumentele lor cad, unul câte unul, în faţa unor realităţi pragmatice care aruncă în derizoriu ideea acestei "uniri" dorite de nişte minorităţi din ambele ţări. În realitate, nu ar avea nimeni de câştigat ceva concret de pe urma anexiunii. Da, s-ar simţi bine nişte nostalgici şi nişte personaje certate cu istoria, care simt nevoia să agaţe etichete axiologice unor probleme pur ştiinţifice, dar asemenea specimene oricum sunt prea proaste ca să merite să fie luate în considerare. Înţeleg, e greu să nu simţi ceva când citeşti istorie, dar asta nu înseamnă că istoria este o specie literară, ci că istoria pe care o citeşti tu este făcută prost şi neştiinţific.

"Istoria se întâmplă de două ori, pentru că oamenii nu ascultă din prima" (Anonim)

vineri, 13 februarie 2015

Arta (evitării) războiului

Subiectul anului pare să fie un război care promite să înceapă încă din martie 1946, când Winston Churchill a observat cum lumea se divide nu între învinşii şi învingătorii celei de-a doua Conflagraţii Mondiale, ci doar între purtătorii de lauri. Nu mai trăim vremurile în care lumea seamănă cu un bar plin cu oameni beţi şi doar o ultimă bere, sămânţă de scandal cu scaune aruncate şi sticle sparte. Cu toate acestea, dezbaterea publică gravitează în jurul problemei recrutării obligatorii a tinerilor, iar cei mai vocali participanţi sunt, cum este şi de aşteptat, aproape vârstnicii care suferă de o gravă formă a sindromului Stockholm în urma experienţei lor militare de "volens, nolens, porţi bocanci prea mici şi faci sectoare". Aceste personaje îndeamnă, de pe o poziţie condescendentă, tineretul la a intra în grupul organizat de ucigaşi ca să-şi apere "patria", "familia", "neamul" şi bine că nu şi credinţa, pentru că imediat li s-ar spune că fostul soare, actualul nor de la răsărit pupă aceleaşi oase veştede cu aceaşi evlavie cu care o face şi majoritatea românilor. Cum trebuie să ne apărăm cele mai sus înşirate? Punând mâna pe o armă ruginită pe care habar nu avem s-o folosim, lăsând alte familii fără taţi sau copii, decimând un alt neam, ceea ce este foarte etic, pentru că neamul lor nu-i neamul nostru şi, drept urmare, poate să moară fără consecinţe de natură morală sau legală. Iar când aceşti tineri se revoltă şi spun că nu vor să se războiască, ironia generaţiei care a puţit în bocanci şi a gustat din umilinţa armatei numai pe timp de pace îmbracă forma următoare: "Bine, staţi pe margine până vin ruşii şi vă iau libertatea de a pipăi smartphone-ul şi de a mânca de la KFC".

Am 25 de ani, deţin un telefon vechi de 10 ani care ar putea, la fel de bine, să fie făcut din piatră şi folosesc internetul, în mare parte, pentru a descărca ilegal cărţi pe care n-am bani să mi le cumpăr în format fizic. Nu joc Call of Duty şi, ceea ce este şi mai relevant pentru textul de faţă, nu vreau să lupt nici pentru, nici împotriva nimănui. Plecatul la război este cea mai mică problemă, în contextul ăsta. Adevărata întrebare este: unde mă întorc de la război? Într-o ţară pe care, cât am fost plecat, au condus-o, din buncăre, fie nişte incompetenţi, fie nişte străini care au văzut-o ca pe o unealtă? Între ruinele bombardamentelor ruseşti? Într-o ţară care fie va pierde, ceea ce e foarte probabil, şi care, drept urmare, mă va obliga să muncesc pentru învingător sau într-una care va câştiga şi se va lăfăi în reparaţii şi prăzi de război, care vor fi împărţite de mai sus numiţii incompetenţi? În plus, dacă mi se pune praştia în mână (ceea ce e improbabil, recruţii nu pun mâna pe cea mai avansată tehnologie pe care-o deţine armata), e foarte probabil să mă spânzur în somn cu elasticul.

La nivel mare, problema este şi mai simplă. Eu, ca muritor de rând şi de foame, dacă am o problemă cu cineva care-mi mănâncă din farfurie sau se aşează pe banca pe care vreau eu să stau, mă cert personal cu respectivul. Putin, Merkel, Obama şi alţii sunt prea sus cocoţaţi pe scara socială. Ei se ceartă prin reprezentanţi atunci când nu reuşesc s-o rezolve personal. Eu nu vreau să fiu reprezentantul nici unuia dintre ei, mulţumesc pentru propunere! Nu e vorba despre dreptul meu de a avea "semnal 4G", pe care oricum n-o să-l mai am dacă îmi vărs intestinele din cauza vreunui rus beat! E vorba despre demnitatea mea umană care, contrar celor spuse de unele persoane care venerează distrugerea în masă şi ştiu pe dinafară caracteristicile a o mie de puşti şi tancuri, nu se rezumă la a vărsa sângele unui alt om, beneficiind ca bonus de luxul de nu a-l privi în ochi în timp ce-l măcelăreşti şi de a nu fi obligat să trăieşti cu ultima lui privire. 

De ce există dezbaterea asta? Pentru că generaţia anterioară nouă este frustrată, pe bună dreptate, d faptul că a fost obligată să ia poziţia de drepţi în faţa unui incult cu tablă pe umăr. Pentru că unii dintre aceşti oameni au crezut că sacrificiul pentru libertate le va aduce libertate, când, de fapt, li l-a adus pe Iliescu. Pe care tot ei l-au pus unde l-au pus. Pentru că unii oameni respectă capacitatea speciei umane de a produce tehnologie avansată şi precisă, iar faptul că aceasta e folosită pentru trepanaţii de la distanţă nnu este un inconvenient. Pentru că oamenii aceştia au fost turnaţi în matriţe, nu educaţi. Noi suntem educaţi. Ştim să ne certăm în loc să ne batem, să discutăm în loc să ne certăm, să ne întrecem fără să ne punem piedică, să învingem, dar şi să pierdem şi, da, putem să trăim şi cu umilinţa pe care o înghiţim în fiecare zi de la cei cărora li se pare că suntem nişte retardaţi inculţi, superficiali, drogaţi, mânaţi numai de hormoni! 

"Pe drumeagul din cătun
Veneau ieri un rus şi-un tun.
Tunul - rus
Şi rusul tun!"
(Păstorel Teodoreanu)