Nu ştiu ce i-a apucat pe români, ruso-români şi tătari în ultimele zile, dar cred că s-au îmbătat tare de tot de când băutura din Basarabia se dă cu 200 de lei (sau cât o mai costa un paşaport) reducere. N-a trecut o lună de când s-a dat liber la trecutul Prutului cu buletinul că au şi apărut mii de aşa-zişi unionişti, de te întrebi sub ce piatră au stat până acum. Just, lipitori cu "Basarabia pământ românesc" umplu tramvaiele şi ruinele în mod constant din '93 încoace. Dar aţi văzut voi pe cineva lipindu-le? Nici eu. Şi încă o chestie: "Basarabia e România", citim pe toate gardurile. Dar despre basarabeni nu spune nimeni că sunt români. Nici măcar Noua Dreaptă nu crede asta? Sau încă e în doliu după condamnarea unui lider de-al ei pentru nişte pornografie cu minori? Să vede, dară, de ce trâmbiţata unire cu Basarabia este o idee mai proastă şi decât acordarea de autonomie Ţinutului Secuiesc. Şi, înainte de a enunţa motivele, să stabilim o treabă: ţărişoara aia se numeşte Republica Moldova, pentru că Basarabia e altă treabăă pe care palida noastră mişcare skin-head n-are curaj s-o ceară, iar unirea e anexare, pentru că nou formata ţară nu se va numi Cnezatul Româno Moldovenesc, ci România. La fel cum Germania s-a numit Germania după Anschluss.
1. Moldova e o ţară independentă care îşi face propria ei politică externă. Sigur, ruşii trag de ei într-o parte şi UE în cealaltă (mai uşurel trage UE, că nu prea are ce face cu Republica Moldova), dar dacă ar fi vrut să fie anexaţi de România, s-ar fi mişcat la căderea URSS, n-ar fi aşteptat să treacă 23 de ani, tim în care au reuşit să devină cea mai africană ţară europeană.
2. Moldovenii de peste Prut nu au ţară. Ei nu se duc în ţară când pleacă de la huzurul din România, ei se duc în Republică. Folosesc un termen politic şi impersonal, pentru că ţara lor, patria lor în adevăratul sens al cuvântului e, de fapt, cam toată Rusia, de pe unde i-a adus Stalin când a vrut să scape de români de acolo.
3. Moldovenii nu sunt români decât într-o proporţie mică. Nici măcar occidentali nu sunt. Ei vorbesc rusa la fel cum vorbim noi engleza. Şi asta e de înţeles pentru ăia care s-au născut în URSS, dar sunt al naibii de mulţi moldoveni născuţi după căderea Uniunii Sovietice care n-au nicio scuză. Ei au învăţat rusa din dragoste pentru Rusia. Şi să nu spună că e din cauza media. Media româneşti nu sunt în germană, dar unii dintre noi pot să vorbească foarte bine germana, că aşa au ales ei.
4. Aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, pe această uşă din dos pe care o constituie anexarea de către România, înseamnă adăugarea de taxe greu de suportat pentru cetăţeanul moldovean, care are o leafă cu care abia poate să-şi cumpere ţigările care şi-aşa că-s de 10 ori mai ieftine acolo decât aici. Iar românii care se bucură că se va da liber la băutura ieftină a moldovenilor sunt oribil de proşti. Accizele vor fi aceleaşi petru Chişinău ca şi cele practicate în Bucureşti sau Însurăţei.
5. Ne este de ajuns că ne învecinăm cu ungurii, duşmani istorici ai românilor din motive idioate, dar încă funcţionale pentru unii dintre reprezentanţii ambelor etnii. Acum vrem să avem vecini alţi inamici, recte comuniştii? Voi ştiţi că Transnistria are un Soviet Suprem şi un KGB care fix aşa se numeşte? Şi, culmea, face parte din Republica Moldova, chiar dacă teritoriul ăla nu a făcut vreodată parte din vreun stat român, fie el Moldova sau România. Dacia nu a fost stat şi nu a fost român, aviz dacopaţilor.
6. Anexarea Republicii Moldova de către România este dezideratul unor mişcări de extremă dreaptă, cu caracter fascistoid şi cu garduri de fier pe steag. Eu, unul, sunt împotriva legii cretine care interzice mişcările astea. Sunt frumoase, fără ele n-ar avea oamenii cu ceva minte pe cine să contrazică. Dar proaspăt anexata Moldovă ar ajunge terenul de joacă al unor neolegionari teocraţi şi periculoşi care ar sădi seminţele unor fundamentalisme nocive stabilităţii sociale, pentru că, dacă-i anexăm, trebuie să-i şi îndoctrinăm.
7. România n-are bani să-şi văruiască propriile spitale. Da, facem catedrale şi moschei ca să nu plouă cu pucioasă din nicio direcţie peste noi când or ajunge zeii să existe, dar, în principiu, suntem săraci lipiţi. Moldovenii sunt, pe hârtie, asistaţi sociali de meserie. Bineînţeles că nu există moldovean sărac, pentru că ei ştiu să fure şi ştiu să primească bani din afară, unde le muncesc neamurile. Dar faptul că ei n-au maşini mai proaste decât BMW seria 3 nu-i opreşte din a încerca să paraziteze statul pentru şi mai multe ajutoare. De unde să li le dăm? Dăm Catedrala la fier vechi?
8. Anexarea Moldovei ridică probleme destul de complicate. Dacă o alipim României pentru că i-a aparţinut cândva, ce facem cu Bugeacul (care de fapt e adevărata Basarabie din documentele vechi), cu Bucovina (bucată de pământ mult mai românească decât profund rusificata Moldovă) sau Cadrilaterul (unde, vara, proporţia de români pe cap de străin e mult mai mare ca în Republica Moldova)? Pornim război cu Ucraina ucraineană, Ucraina rusească şi Bulgaria? De ce e mai preţioasă bucata aia stearpă de peste Prut decât o zonă turistică?
Toată inflamaţia patriotardă care a cuprins o serie de spirite slăbuţe de pe ambele maluri ale Prutului este un balon de săpun. Argumentele lor cad, unul câte unul, în faţa unor realităţi pragmatice care aruncă în derizoriu ideea acestei "uniri" dorite de nişte minorităţi din ambele ţări. În realitate, nu ar avea nimeni de câştigat ceva concret de pe urma anexiunii. Da, s-ar simţi bine nişte nostalgici şi nişte personaje certate cu istoria, care simt nevoia să agaţe etichete axiologice unor probleme pur ştiinţifice, dar asemenea specimene oricum sunt prea proaste ca să merite să fie luate în considerare. Înţeleg, e greu să nu simţi ceva când citeşti istorie, dar asta nu înseamnă că istoria este o specie literară, ci că istoria pe care o citeşti tu este făcută prost şi neştiinţific.
"Istoria se întâmplă de două ori, pentru că oamenii nu ascultă din prima" (Anonim)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Greu de crezut, dar mă interesează ce crezi.