Subiectul anului pare să fie un război care promite să înceapă încă din martie 1946, când Winston Churchill a observat cum lumea se divide nu între învinşii şi învingătorii celei de-a doua Conflagraţii Mondiale, ci doar între purtătorii de lauri. Nu mai trăim vremurile în care lumea seamănă cu un bar plin cu oameni beţi şi doar o ultimă bere, sămânţă de scandal cu scaune aruncate şi sticle sparte. Cu toate acestea, dezbaterea publică gravitează în jurul problemei recrutării obligatorii a tinerilor, iar cei mai vocali participanţi sunt, cum este şi de aşteptat, aproape vârstnicii care suferă de o gravă formă a sindromului Stockholm în urma experienţei lor militare de "volens, nolens, porţi bocanci prea mici şi faci sectoare". Aceste personaje îndeamnă, de pe o poziţie condescendentă, tineretul la a intra în grupul organizat de ucigaşi ca să-şi apere "patria", "familia", "neamul" şi bine că nu şi credinţa, pentru că imediat li s-ar spune că fostul soare, actualul nor de la răsărit pupă aceleaşi oase veştede cu aceaşi evlavie cu care o face şi majoritatea românilor. Cum trebuie să ne apărăm cele mai sus înşirate? Punând mâna pe o armă ruginită pe care habar nu avem s-o folosim, lăsând alte familii fără taţi sau copii, decimând un alt neam, ceea ce este foarte etic, pentru că neamul lor nu-i neamul nostru şi, drept urmare, poate să moară fără consecinţe de natură morală sau legală. Iar când aceşti tineri se revoltă şi spun că nu vor să se războiască, ironia generaţiei care a puţit în bocanci şi a gustat din umilinţa armatei numai pe timp de pace îmbracă forma următoare: "Bine, staţi pe margine până vin ruşii şi vă iau libertatea de a pipăi smartphone-ul şi de a mânca de la KFC".
Am 25 de ani, deţin un telefon vechi de 10 ani care ar putea, la fel de bine, să fie făcut din piatră şi folosesc internetul, în mare parte, pentru a descărca ilegal cărţi pe care n-am bani să mi le cumpăr în format fizic. Nu joc Call of Duty şi, ceea ce este şi mai relevant pentru textul de faţă, nu vreau să lupt nici pentru, nici împotriva nimănui. Plecatul la război este cea mai mică problemă, în contextul ăsta. Adevărata întrebare este: unde mă întorc de la război? Într-o ţară pe care, cât am fost plecat, au condus-o, din buncăre, fie nişte incompetenţi, fie nişte străini care au văzut-o ca pe o unealtă? Între ruinele bombardamentelor ruseşti? Într-o ţară care fie va pierde, ceea ce e foarte probabil, şi care, drept urmare, mă va obliga să muncesc pentru învingător sau într-una care va câştiga şi se va lăfăi în reparaţii şi prăzi de război, care vor fi împărţite de mai sus numiţii incompetenţi? În plus, dacă mi se pune praştia în mână (ceea ce e improbabil, recruţii nu pun mâna pe cea mai avansată tehnologie pe care-o deţine armata), e foarte probabil să mă spânzur în somn cu elasticul.
La nivel mare, problema este şi mai simplă. Eu, ca muritor de rând şi de foame, dacă am o problemă cu cineva care-mi mănâncă din farfurie sau se aşează pe banca pe care vreau eu să stau, mă cert personal cu respectivul. Putin, Merkel, Obama şi alţii sunt prea sus cocoţaţi pe scara socială. Ei se ceartă prin reprezentanţi atunci când nu reuşesc s-o rezolve personal. Eu nu vreau să fiu reprezentantul nici unuia dintre ei, mulţumesc pentru propunere! Nu e vorba despre dreptul meu de a avea "semnal 4G", pe care oricum n-o să-l mai am dacă îmi vărs intestinele din cauza vreunui rus beat! E vorba despre demnitatea mea umană care, contrar celor spuse de unele persoane care venerează distrugerea în masă şi ştiu pe dinafară caracteristicile a o mie de puşti şi tancuri, nu se rezumă la a vărsa sângele unui alt om, beneficiind ca bonus de luxul de nu a-l privi în ochi în timp ce-l măcelăreşti şi de a nu fi obligat să trăieşti cu ultima lui privire.
De ce există dezbaterea asta? Pentru că generaţia anterioară nouă este frustrată, pe bună dreptate, d faptul că a fost obligată să ia poziţia de drepţi în faţa unui incult cu tablă pe umăr. Pentru că unii dintre aceşti oameni au crezut că sacrificiul pentru libertate le va aduce libertate, când, de fapt, li l-a adus pe Iliescu. Pe care tot ei l-au pus unde l-au pus. Pentru că unii oameni respectă capacitatea speciei umane de a produce tehnologie avansată şi precisă, iar faptul că aceasta e folosită pentru trepanaţii de la distanţă nnu este un inconvenient. Pentru că oamenii aceştia au fost turnaţi în matriţe, nu educaţi. Noi suntem educaţi. Ştim să ne certăm în loc să ne batem, să discutăm în loc să ne certăm, să ne întrecem fără să ne punem piedică, să învingem, dar şi să pierdem şi, da, putem să trăim şi cu umilinţa pe care o înghiţim în fiecare zi de la cei cărora li se pare că suntem nişte retardaţi inculţi, superficiali, drogaţi, mânaţi numai de hormoni!
"Pe drumeagul din cătun
Veneau ieri un rus şi-un tun.
Tunul - rus
Şi rusul tun!"
(Păstorel Teodoreanu)
